Catina este supranumită și ”aurul nisipurilor” pentru valoarea sa terapeutică.

Tufa este puternic ramificată, spinoasă, deasă, de talie medie-mare, cu flori dioice (are florile bărbăteşti şi femeieşti situate pe plante diferite).

Frunzele sunt lanceolate, argintii-verzui.

Produce boabe alungite, galben-portocalii. Fructul are efect vitaminizant, imunostimulator, antiinflamator, detoxifiant, cicatrizant.

Nu este pretențios la sol, rezistă la ger, secetă și la mediul urban.

Catina – Informatii esentiale

Catina este o planta cu fructe, frunze si lemn cu continut bogat si variat de vitamine si substante cu rol biologic activ. Aceasta nu necesita tratamente chimice de combatere a bolilor si daunatorilor, fiind o alternativa pentru multe culturi nerentabile sau singurul mod de valorificare a unor terenuri improprii altor specii.

Catina este folosita in alimentatie, medicina, in furajarea animalelor, in silvicultura si chiar ca planta ornamentala.

Istoria catinei

Catina este un arbust de o importanta deosebita, intalnit atat in flora spontana cat si in culturi controlate. In Romania, catina alba creste spontan in zona subcarpatica din Moldova si Muntenia, pe vaile raurilor Teleajen si Dambovita.

Catina este utilizata si pentru stabilizarea solului si terenurilor in panta sau sub forma de gard viu, datorita spinilor puternici care impiedica patrunderea animalelor sau a omului.

Utilizata in agricultura, catina mareste rezistenta de iernat a albinelor, fertilizeaza natural solul cu azot produs de activitatile simbiotice cu ciuperca Actinomices eleagni.

Prin contrastul dintre frunze si fructe, catina este o planta decorativa folosita din ce in ce mai des in amenajarile perisagere.

Primele plantatii de catina din tara noastra au fost realizate in scop tehnic, pentru fixarea si valorificarea terenurilor supuse degradarii, in special in zona colinara a tarii, pentru fixarea nisipurilor miscatoare.

In Romania, primele plantatii de catina a fost efectuata in anul 1980, la Iasi si Pitesti

Caracteristicile botanice si biologice ale catinei

Catina este cunoscuta sub denumirea de catina alba, catina alba de rau, catina de rau, catina ghimpoasa, catina albastra, etc.

In functie de locul in care este plantata, catina poate creste ca arbust sau pom la o inaltime de 1,5 pana la 3,5 metri sau chiar mai mult. In zonele aride aceasta are un habitus aproape tarator, fiind o adaptare la conditiile de mediu.

Catina este o planta dioica, adica pentru a face fructe este nevoie de doua exemplare, unul femel, care face fructe si cealalalt mascul, care asigura polen pentru polenizare.

Regula spune ca la 4–7 plante feminine trebuie plantat un exemplar masculin pentru o productie mare si constanta de fructe.

Plantele mascule sunt mai inalte decat cele femele, sunt mai groase si au o culoare mai inchisa, iar mugurii sunt mai mari.

Tulpina este ramificata, cu tepi rigizi si ascutiti, cu lastari anuali ce se termina cu ghimpi. Catina are un sistem radicular trasant, radacinile se dezvolta pe orizontala, ajungand la o distanta de 2-3 metri de tufa. In solurile bogate radacinile se dezvolta si pe verticala, in acest caz formandu-se nodozitati cu microorganisme fixatoare de azot atmosferic. Planta de catina are un rol deosebit in mentinerea starii de sanatate a solului, aceasta ajutand la imbogatirea substratului cu azot.

Mugurii femeli se diferentiaza de cei masculi prin grosime si marime. Acestia sunt grosi, mici, lipiti de ramura si acoperiti partial cu solzi cafenii. Mugurii florali masculi sunt mari, lungi de 10-13 mm, grosi de 3-5 mm, departati de ramura si acoperiti cu solzi de culoare cafenie-aramie-rosiatica.

Fructele sunt mici, ovoidale, de culoare predominant portocalie, cu o samanta mica, alungita, de culoare negricioasa, prinse foarte bine de ramura, ingreunand recoltarea. Catina infloreste o data cu aparitia frunzelor, primavara timpuriu.

Fructele se coc incepand cu jumatatea lunii august, septembrie si octombrie, cand are loc maturarea deplina a acestora. In functie de biotip, catina poate intra pe rod din anul 3 sau 4 de la plantare.

Cerintele catinei la conditiile de mediu

• Lumina abundenta, directa
• Rezistenta mare la insolatie, seceta si ger
• Specie rustica, creste pe toate timpurile de sol
• Se dezvolta bine in conditii de umiditate moderata, nu suporta excesul de apa in sol sau la suprafata acestuia.

Infiintarea plantatiei de catina

Alegerea si pregatirea terenului

Catina realizeaza productii mari pe terenuri cu fertilitate medie, usoare si permeabile.

Pentru infiintarea plantatiei de catina se pot alege terenuri plane sau terase in panta neamenajata. Orientarea randurilor trebuie sa fie nord-sud, pentru o expunere cat mai buna la soare.

In cazul terenurilor terasate sau in panta, randurile de catina trebuie sa urmeze forma curbelor de nivel.

Inainte de plantare, pamantul se curata de resturi vegetale, se ara la adancimea de 25-30 cm si se discuie. In cazul terenurilor terasate se realizeaza operatiunea de curatare a terenului si realizarea gropilor de plantare fara mobilizarea solului prin aratura.

Epoca de plantare

In cazul in care catina este plantata in zona de campie sau colinara, plantatia va fi realizata in perioada de toamna, la sfarsit de octombrie, pentru ca plantele sa beneficieze de mai multa umezeala in sol. Daca aceasta perioada este omisa, plantarea se realizeaza  primavara devreme, cand terenul s-a scurs de apa si lucrarile se pot executa eficient.

Terenul arat in toamna, in primavara se picheteaza si se realizeaza gropile de plantare chiar din luna februarie sau martie, in functie de vreme.

In zona submontana si montana, plantatia de catina se infiinteaza primavara devreme, cand sunt suficiente precipitatii.

Distante de plantare

Distanta de plantare a catinei se alege in functie de vigoarea solului, forma de conducere a plantelor, modul de recoltare, fertilitatea si configuratia terenului. In cazul plantatiei realizata pe terase, distanta intre plante se calculeaza in functie de dimensiunea terasei.

Distantele pot fi urmatoarele:

• 2,8–3 m intre randuri si 2 metri intre plante pe rand, in cazul coroanelor aplatizate pe rand
• 3,5–4 m intre randuri si 2-2,5 intre plante pe rand pentru forma globuloasa.
• 4 metri intre randuri si 3 metri intre plante pe rand in cazul soiurilor viguroase plantate pe terenuri fertile cu  forma coroanei globuloasa

Pregatirea terenului

Pentru pregatirea terenului de plantare se realizeaza trasarea randurilor si marcarea locului de plantare. Se picheteaza terenul incepand din margine, cu distantele prezentate mai sus.

Plantarea catinei

Dupa realizarea pichetarii se sapa gropile, la o adancime de 50 de cm. Dimensiunile recomandate se calculeaza in functie de teren; pentru cel pregatit in prealabil, arat si discuit, distanta trebuie sa fie de 40/40/40, iar pe teren nelucrat la dimensiuni de 60/60/50. 

Dupa sapatul gropilor se administreaza fiecarei gropi cate 8 kg de gunoi de grajd bine descompus si cate 40-50 g de ingrasamant complex sau 200 g de superfosfat.

Se distribuie jumatate de gunoi de grajd pe fundul gropii si jumatate impreuna cu ingrasamintele chimice, ce se adauga ulterior.

Inainte de plantare, plantele se pregatesc prin improspatarea taieturilor radacinilor, scurtarea celor mai lungi la 20-25 cm si indepartarea radacinilor bolnave si rupte. Dupa aceasta operatiune, radacinile se mocirlesc si se aseaza in groapa cu radacinile rasfirate. Planta se pozitioneaza in mijlocul gropii in pozitie verticala. Se acopera radacinile, se preseaza pentru un contact eficient cu substratul, se realizeaza o farfurie de udare si se uda abundent cu 6-8 litri de apa.

Intretinerea plantatiei de catina

Plantatia de catina se mentine curata de buruieni si se uda periodic in perioada secetoasa.

Se efectueaza prasile repetate, iar in mijlocul randurilor de catina se cultiva alte plante de inaltimi joase, cum ar fi legume radacinoase, cartofi. De asemenea, pentru a asigura o dezvoltare optima se aplica erbicide in primii doi ani de la plantare.

Terenul dintre randuri se lucreaza cu discul si cu freza, la adancimea de 8-10 cm. Pentru a nu distruge radacinile care cresc razant, aproape de suprafata solului, prasila executata manual se va realiza la adancimea de 6-7 cm.

In zonele in care sunt rozatoare, trunchiurile catinei se invelesc pe timpul iernii cu benzi din hartie cerata, tulpini de floarea soarelui sau placaj.

Fertilizarea catinei

In primii doi ani de la plantare planta se hraneste cu ingrasamintele aplicate la plantare, insa dupa trecerea acestei perioade se realizeaza fertilizari pe baza de fosfor si potasiu in cazul terenurilor sarace si ingrasaminte cu azot.

Plantatia poate fi fertilizata natural cu 100-150 kg/ha azotat de amoniu, administrat primavara la pornirea in vegetatie si 200 kg/ha si 100 kg/ha sare potasica toamna, dupa recoltarea fructelor.

In cazul in care aceste ingrasaminte nu se aplica la momentul potrivit, se mai poate aplica o data la 3-4 ani o cantitate de 400 kg/ha de superfosfat si 200 kg/ha de sare potasica, impreuna cu 20-50 t/ha de gunoi de grajd.

Irigarea catinei

Irigarea plantatiei de catina este foarte importanta in primii doi ani de la plantare, aceasta previne uscarea plantelor, stimuleaza cresterea si formeaza coroane, fiind suportul productiei din primii ani de fructificare.

Pentru o recolta bogata, in sol trebuie sa fie o umiditate de 70-80%, pe solurile mijlocii si grele, luto-argiloase si argiloase si de 60-70% pe terenurile nisipoase si argilo-nisipoase. Se recomanda, o norma de udare de 300-400 m3/ha.

Taierile si formele de coroana la catina

Taierille formeaza coroana si usureaza culesul, stimuleaza cresterea ramurilor fructifere. S-a demonstrat ca, cu cat taierile se realizeaza mai devreme la pomii tineri, cu atat se tempereaza si se limiteaza cresterea in cazul soiurilor viguroase, favorizandu-se fructificarea.

Catina suporta tunderea, putand fi condusa sub diferite forme: coroana globuloasa, cordon, aplatizata pe rand. Insa, pentru culturi comerciale cea mai recomandata forma de coroana este cea globuloasa si aplatizata pe rand.

Coroana in forma globuloasa

Pentru a obtine forma globuloasa, in primii 2-3 ani de la plantare se alege o tulpina ce reprezinta axul principal, pe care se formeaza ramurile laterale. Imediat de la plantare se alege tulpina principala, se scurteaza o treime din lungime la plantele viguroase sau jumatate din lungime la plantele mai mici.

In anul 2 si 3 se urmareste formarea ramurilor de schelet la distanta de 30 cm si a ramificatiilor dese la distante de 12-15 cm, dispuse in pozitie alterna.

Taierile se realizeaza dupa recoltare prin doua metode.

Prima metoda presupune rarirea ramurilor cu rod la distante de 10-12 cm in interiorul coroanei si suprimarea ramurilor la distanta de 6-7 cm a celor de la periferia coroanei.  O parte din ramuri se indeparteaza de pe pom de la punctul de insertie, iar cealalta parte se taie lasandu-se un cep de 1-1,5 cm, din care in anul urmator se vor forma lastari de fructificare.

A doua metoda de taiere consta in suprimarea ramurilor de pe jumatate de coroana intr-un an si cealalta jumatate in anul urmator. In acest fel se asigura rodirea o data la 2 ani.

Coroana aplatizata pe rand

Coroana aplatizata pe rand se formeaza inca de la plantare, cand se alege axul central si ramurile principale. Tulpina centrala se scurteaza la 30-40 cm inaltime. In anul 2 si 3 se aleg alte ramuri la distante de 25 cm intre ele si lastari de prelungire ce se scuteaza la o treime. Aceste ramuri se raresc la o distanta de 12-15 cm intre ele si se scurteaza la o lungime de 30-35 cm.

Recoltarea si valorificarea catinei

Recoltarea fructelor de catina este un procedeu laborios, deoarece fructele sunt foarte mci, cu codite scurte si rigide, dispuse ingramadit in jurul ramurilor.

Daca fructele nu sunt culese la timp, acestea  plesnesc in momentul culesului sau sunt mancate de pasari.

In functie de modul de valorificare, catina se recolteaza mai cruda sau dupa ce ajunge la maturare deplina.

Fructele se pot culege in perioada septembrie, dar acestea nu contin o cantitate mare de vitamina C.

Daca sunt culese dupa aceasta perioada, fructele au un continut mai mare in vitamina C si mai multe substante grase. Momentul in care fructele ating maturarea deplina este sfarsit de septembrie-inceput de octombrie, cand fructele incep sa scada in continut biochimic si vitamina C.

Prin urmare, momentul de recoltare este foarte important in obtinerea unor fructe cu proprietati deosebite.

Recoltarea fructelor de catina  se poate face manual sau mecanizat.

Recoltarea manuala presupune indepartarea fructelor cu mana, individual. Recoltarea mecanizata se face prin scuturare individuala cu ajutorul vibratoarelor pneumatice actionate de la priza de putere a unui tractor. Fructele cad pe o prelata colectoare, asezata sub pom si se curata de impuritati cu o instalatie de ventilatie.

In stare proaspata, fructele se pot pastra 3-4 saptamani in depozite frigorifice. Daca sunt recoltate prin tehnica bob cu bob, acestea se pot pastra timp indelungat pana in momentul prelucrarii. Se evita transportul fructelor foarte coapte pe distante mari cu mijloace de transport fara inslatii frigorifice.

Valorificarea fructelor

Din punct de vedere economic fructele de catina sunt folosite in procent de 100%. Cele mai avantajoase produse obtinute din catina sunt uleiul din samanta de catina, uleiul din pulpa,  vitaminele extrase, componentele bioactive, fructele uscate, aditivii alimentari, extractele naturale, colorantii alimentari naturali, acizii naturali si vitamina C.